Ce este incontinenta urinara?

Incontinenta urinara reprezinta pierderea involuntara de urina. Cum definitia aceasta a fost revizuita astfel ca sa cuprinda toate aspectele pierderii de urina putem sa luam in considerare rezultatele statistice internationale cele mai mari si anume 50% dintre femei pierd urina.

Cum pierderea de urina include atat femeia care pierde o data pe luna la o sala de sport cat si femeia care pierde zilnic cand tuseste se poate trage concluzia ca este necesara o diferentiere. Statisticile in care femeile pierd urina saptamanal si considera aceasta o problema ce necesita tratament apreciaza prevalenta incontinentei la circa 10% din populatia feminina.

Diferite tipuri de incontinenta

Cea mai frecventa la femei este incontinenta de efort adica pierderea de urina la tuse, efort fizic, etc. Este important ca aceasta sa fie de la inceput deosebita de incontinenta cu imperiozitate care apare la persoanele a caror senzatie de urinare este subita si intensa, sunt nevoite sa alerge spre toaleta si in acele momente pierd urina; aceasta nu este o pierdere legata de efort si are alte solutii terapeutice. Pe langa acestea mai exista incontinenta prin „prea plin” ca urmare a decompensarii vezicii care ramane mereu plina cat si diferitele forme de incontinenta ale vezicii neurologice. A populariza definitiile acestor forme de incontinenta si a principiilor de stabilire a unui diagnostic cred ca reprezinta primul pas in a obtine o calitate mai buna in ingrijirea acestor paciente.

Cum se trateaza incontinenta urinara?

incontinenta urinara la femeiIncontinenta de efort are ca ultima solutie chirurgia, care, in prezent, evolueaza spre tehnici microinvazive. Incontinenta cu imperiozitate in general este tratata nechirurgical dar, in cazurile extreme, care nu raspund la primele linii de tratament, este folosita injectarea vezicii urinare cu toxina botulinica pentru a inlatura pierderile de urina datorate contractiilor necontrolate ale vezicii.

Important este insa faptul ca in timp toate formele de incontinenta trebuie sa beneficieze de metode de tratament comportamental, de reeducare a mictiunii, de reantrenare a perineului. Aceasta etapa poate sa dureze 1-6 luni timp in care progresele pacietei sunt urmarite. Cu astfel de metode, in vestul Europei, 50% din paciente ajung sa fie multumite de controlul urinei la un nivel la care sa nu mai doreasca operatia. Tehnicile de reantrenare a perineului pentru femeile cu incontinenta urinara depind de implicarea si vointa pacientei.

In cazul in care incontinenta este cu imperiozitate la aceste metode se asociaza si terapia cu medicamente (antimuscarinice, beta-stimulante) care insa au si frecvente efecte adverse, uscaciunea gurii fiind cea mai greu de suportat.

Pentru toate formele de incontinenta exista si terapii de stimulare electrica care pot intari muschii perineali sau relaxa muschiul vezical, care nu au efecte adverse si au o rata apreciabila de succes.