Boala varicoasa (varice) este, fara indoiala, foarte frecventa in zilele noastre, sedentarismul si traiul citadin, munca la birou, multele ore petrecute zilnic in spatii inchise punandu-si bineinteles amprenta asupra evolutiei si complicatiilor acestei afectiuni. Desi principala cauza de varice o reprezinta factorii genetici, asa numitul teren varicos, caracterizat prin mostenirea unui tesut elastic mai putin elastic, inclusiv in peretii venelor, nu inseamna ca nu putem lua masuri pentru a preintampina agravarea bolii.

Pentru a vedea ratiunea acestor masuri, trebuie mai intai sa intelegem mecanismul de aparitie a bolii varicoase, care se instaleaza la nivelul sistemului venos superficial, in mod normal nesolicitat prea mult, si drenand cel mult 20 la suta din sangele venos ce se intoarce de la nivelul membrelor inferioare catre inima. Cand apare incompetenta, defectarea valvelor din interiorul venelor – factorul declansator – acestea nu mai reusesc sa impiedice refluxul, caderea inapoi a sangelui venos, care, desi este pompat in sus de catre actiunea musculaturii, cade inapoi si ramane prizonier la nivelul piciorului si apoi se ajunge la tratament varice.

Presiunea in venele superficiale creste, acestea se dilata, devin sinuoase, aparente si inestetice, iar ulterior, sangele venos ramas pe loc practic asfixiaza tesuturile conducand catre complicatiile redutabile ale bolii varicoase – dermatita de staza si ulcerul varicos (rana care nu se vindeca niciodata).

Odata cu venirea verii, temperaturile ridicate, expunerea la soare, deshidratarea, pot determina agravarea bolii varicoase si aparitia de varice foarte urate. Recomandam persoanelor cu varice sa aiba grija sa se hidrateze corespunzator – peste 2 litri de apa / zi, pentru a preveni starea de hipercoagulabilitate a sangelui, generatoare de tromboze venoase superficiale si chiar profunde, cu risc vital. Este indicat consumul de ceai sau apa plata, lichidele dulci sau bauturile alcoolice putand duce chiar la deshidratare. Ar fi bine sa evite condimentele in exces.

Alte recomandari se refera la evitarea sedentarismului prelungit – 10 minute de plimbare usoara la fiecare ora petrecuta la birou putand face diferenta. Este bine sa evitam expunerea prelungita la soare, din mai multe motive, inclusiv pericolul de aparitie a cancerului de piele. Sunt de evitat dusurile fierbinti, iar persoanele cu varice ar trebui sa nu omita aplicarea la final de apa rece pe picioare de la jumatatea coapsei in jos, pentru a contracara dilatarea sistemului venos superficial. Este bine sa ne odihnim intr-o camera cu temperatura nu prea mare, iar picioarele sa le sprijinim (in calcaie) de un plan inclinat moderat (+10 cm) constituit dintr-o perna sau o patura pliata.

Si bineinteles, activitatea fizica – 30 minute pe zi- poate face minuni!