In practica de zi cu zi, exista multi pacienti care se prezinta cu ulcere la nivelul picioarelor, foarte greu de tratat si greu de suportat de catre bolnavi. Aceste ulcere apar in special in cazul bolii venoase cronice. As dori sa va prezint cateva idei si recomandari, pentru a putea ameliora foarte mult starea pacientilor.

In boala venoasa cronica, ulcerul reprezinta stadiul cel mai avansat de afectare al piciorului. Modul in care apare este absenta intoarcerii sangelui dinspre picior inspre inima (intoarcerea venoasa este afectata), ca rezultat acesta se umfla (apare asa numitul edem), nu mai ajunge oxigen la nivelul celulelor din piele, si astfel acestea mor (necroza), iar aceasta necroza se întinde. Evident, consultul medicilor cu specialitate de chirurgie generala sau vasculara va stabili clar diagnosticul si tratamentul cel mai eficient.

Tratamentul CAUZEI bolii venoase, va fi demarat de medic. Acesta se va efectuat in cadrul clinicii, iar in unele cazuri tratamentul va trebui sa fie realizat si acasă. Oricum, acasă va trebui făcut si un tratament al EFECTULUI bolii venoase. Cei mai importanti pasi sunt spălarea, curatarea si pansamentul ulcerului.

De mai multi ani in strainatate, si recent in Romania, exista pansamente speciale, profesionale, cu efect extraordinar – antimicrobian, indepartarea necrozei, accelerand vindecarea plagii. Terapia aceasta ofera un nivel superior traditionalelor pansamente cu creme si comprese de bumbac sterile (din pacate, singurele gasite in spitale din Romania), dar intr-adevar aplicarea pansamentelor speciale este necesara a fi efectuata de catre personal medical cu rezultate foarte bune.

Practic, pansamentele speciale au rolul de a indeparta tesutul mort (necroza), fibrina si lichidul secretat de ulcerul venos (exudat). Dupa aceasta prima parte, va promova granulatia plagii (tesutul de baza pentru vindecare), apoi accelerarea epitelizarii, ultima parte de vindecare a ulcerului.

In sine, acest proces de vindecare a ulcerului este unul de lunga durata. Zile, saptamani, chiar luni. Dar doar cu un tratament facut corect putem sa ajungem la o VINDECARE a ulcerului. Vindecarea ulcerului venos va remite stadiul evolutiv de la clasa 6 la clasa 5, astfel, la un moment dat, va permite operatia bolii cronice venoase (in cazurile unde exista indicatie chirurgicala).

Pansamentele speciale sunt foarte folosite si in alte tipuri de plagi ale piciorului sau alte zone: ulcere arteriale, plagile arteriale, ulcere de presiune (escare, in special la pacientii imobilizati la pat), arsuri in gradul I si II. Folosirea unor produse noi, care sa aiba un rol activ asupra plagilor nu doar static, este un lucru absolut important pentru VINDECAREA plagii.

Dr. Cristea Paul – medic specialist chirurgie generala, LaurusMedical Deva